Noaptea e poate cel mai bun sfetnic al oricui, însă cu siguranță în special al creaturilor nopții.
Părul ei verde parcă strălucea în lumina palidă a nopții în timp ce stătea la marginea unei păduri, jucându-se cu un trandafir și cântând ceva în treacăt.
Cecille era frumoasă, îmbietoare, dar totodată letală. Exact ca o carte care nu dezvăluie după copertă ce ascunde înăuntru.
Smulgea ușor petalele, presărându-le în pârâiașul de la picioarele ei golașe.
Credea că e singură acolo și că nimeni nu o vede, era doar un mod al dânsei ușor macabru și dubios de a se relaxa.