Padurea Neagra

Era una din zilele in care hoinarea in jur, in afara orasului, pentru a gasi o sursa de inspiratie. Avea cu el plansa cu foi si culorile. Le cara in spate, in timp ce se plimba prin padure. Era prima data cand mergea acolo si spera ca nu se va rataci; nu isi facea probleme, de fapt, nici nu se gandea la asta. Voia doar sa gaseasca un loc frumos pe care sa il picteze.

Se afunda tot mai mult in adancul padurii. Era stramt, salbatic, si nu gasea niciun loc pe care l-ar putea picta. Dar trebuia sa fie. Natura era frumoasa, trebuia doar sa mai caute. Dupa cel putin o jumatate de ora de mers, ajunse intr-un luminis si trase adanc aer in piept, ca si cum pana atunci fusese sufocat de desisul padurii. Isi alese un tufis cu niste flori mai interesante, se aseza in fata lui, isi scoase instrumentele si se apuca sa picteze. Fara sa isi dea seama - ca de obicei, de altfel - orele trecura, iar imaginatia lui deja o luase razna pe foaia de hartie.

Doar cand incepuse sa se intunece realiza ca fusese acolo cam mult timp si ca trebuia sa plece, cat inca mai putea gasi drumul inapoi. Se uita la ceas: 6.48. Inca putin, doar cateva detalii mai avea de adaugat si putea pleca. Mai ramase putin, dar dupa ce se hotari ca desenul era complet si se ridica pentru a-si strange lucrurile, realiza cat de tarziu era. Nu era nevoie sa se uite la ceas pentru ca era practic intuneric. Porni nesigur printre copaci, in speranta ca nu se va adanci mai mult in padure. Mergea incet, nu dorea sa se grabeasca, dar ritmul nu parea sa il ajute. Totul arata la fel, ba chiar avu impresia ca mai trecuse prin anumite locuri o data. Se opri si privi in jur. Erau doar copaci acum negri, doar forme si siluete se mai puteau distinge la lumina lunii. Se ratacise.