Padurea Neagra

-Imi cer scuze. Am vrut sa va bine dispun inca de la prima raza a soarelui. Acolo de unde vin eu, se practica des trezirea prietenilor in moduri amuzante. Dar si la noi sunt oameni care nu prea gusta sentimentele de a fi treziti de catre altcineva, preferand sa se trezeasca singuri.

-Imi cer scuze. Spun eu, pe o voce mai inceata.

-Asta e, imi recunosc scaparea si accept pedeapsa. Spun eu, pe o voce joasa, lasand capul plecat in jos, in speranta ca imi va da o pedeapsa macar pe jumatate din cat avea de gand initial.

-Nici nu mi se pare pedeapsa asta. Mai mult seamana a pedepsele din jocul adevar si provocare. Am avut o data o provocare cu prietenele si am stat treaza o saptamana intreaga. Ii spun eu in soapta.

Dau doar aprobator din cap ca am inteles.

-Nu iti fa griji. E usoara pedeapsa. Ii soptesc eu.

-Si eu vreau sa treaca timpul mai repede insa timpul trece la fel pentru toata lumea. Nu poti manipula timpul. Doar daca faci ceva activitati simti ca si cum ar trece mai repede. Insa daca stai si te plictisesti trece greu.

Eu doar stateam in locul in care mi se daduse. Acum insa imi era usr sa stau treaza fiind prima zi de pedeapsa. Sigur usr mi-ar fi fost si in prima seara. Insa a 2-a sara ar fi putut incepe sa imi dea batai de cap.

Stateam treaza si nemiscata acolo unde eram. Nu avusesem timp sa il intreb pe seful tribului daca aveam voie sa ma misc prin sat insa doar sa rama treaza. Asa ca ramasesem nemiscata.

Eu continuam sa stau fara sa fac nimic.

Eu ramasesem acolo si continuam sa stau nemiscata fiindca vedeam cativa gardieni mai in departare.

-Bine, am incredere in tine. Ii raspund eu.